CCR a amânat pronunțarea privind alegerea lui Meleșcanu la șefia Senatului pentru 30 octombrie

CCR a amânat pronunțarea privind alegerea lui Meleșcanu la șefia Senatului pentru 30 octombrie
Publicat: 16/10/2019, 11:54

Judecătorii CCR au dezbătut, miercuri, sesizarea parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați asupra alegerii lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului.

„Sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr.36/2019 pentru alegerea președintelui Senatului, sesizare formulată de 33 de senatori, membrii ai Grupului parlamentar al Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, ai Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, ai Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum și de senatori neafiliați”, potrivit ordinii de zi afișate pe site-ul CCR.

Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie, la propunerea PSD, președinte al Senatului.

În aceeași zi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu anunța că va sesizat Curtea Constituțională asupra alegerii lui Meleșcanu la șefia Senatului invocând încălcarea Regulamentului de funcționare a forului legislativ.

„Constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor Regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoștință că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la CCR și îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să își depună semnăturile pe sesizarea Curții, pe care o vom pregăti imediat. (…) Avem o problemă procedurală foarte serioasă, întrucât Regulamentul Senatului prevede clar că alegerea președintelui se face pe baza propunerilor înaintate de grupurile parlamentare, câte o propunere de fiecare grup”, afirmat atunci în plen Tăriceanu.

Președintele ALDE explica faptul că nu pot exista două propuneri pentru șefia Senatului din partea aceluiași grup parlamentar, în contextul în care Meleșcanu făcea parte atunci din grupul senatorilor ALDE.

Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu l-a propus atunci pentru această funcție pe Ion Popa.

„Vreau să luați act că grupul ALDE își exercită dreptul de a avea propria propunere, pe care o vom face în persoana lui Ion Popa, nu pot să existe două propuneri din partea aceluiași grup. Domnul senator Meleșcanu, pe care dumneavoastră îl propuneți, poate să fie candidatul dumneavoastră, cu condiția să nu facă parte din grupul ALDE, pentru că altfel se încalcă prevederea regulamentară potrivit căreia fiecare grup face o singură propunere. Din partea grupului ALDE nu pot exista două propuneri, ci una singură”, a conchis Tăriceanu.

Ca urmare a alegerii lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului, cu susținerea PSD, fostul ministru de Externe a fost exclus din ALDE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online